În prag de mini vacanță și sezon cald, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea transmite câteva recomandări esențiale pentru cetățenii care aleg să își petreacă timpul liber în proximitatea resurselor de apă.
Pentru ca relaxarea în natură să rămână o experiență plăcută și sigură, ABA Argeș-Vedea face apel la responsabilitatea individuală, atât în ceea ce privește siguranța personală, cât și protejarea ecosistemelor acvatice.
Bazinele hidrografice sunt surse vitale de apă și habitate pentru fauna acvatică. În acest sens, sunt strict interzise:
- aruncarea deșeurilor: resturile menajere sau ambalajele trebuie colectate și depuse în locuri special amenajate.
- spălarea vehiculelor: este interzisă spălarea autoturismelor sau a utilajelor în albiile râurilor sau pe malurile lacurilor, din cauza poluării cu hidrocarburi și detergenți.
- evacuarea apelor uzate: orice deversare necontrolată afectează grav fauna și flora acvatică.
Recomandări pentru un comportament responsabil
- Supravegheați în permanență copiii în apropierea apei.
- Respectați panourile de avertizare „Scăldatul interzis”.
- Utilizați echipament de protecție (veste de salvare) pentru orice activitate sportivă pe apă.
Practicarea sporturilor nautice și scăldatul în locuri neamenajate pot genera riscuri majore.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea va continua să monitorizeze cursurile de apă și zonele de acumulare, colaborând cu autoritățile locale și alte instituții pentru menținerea unui mediu sigur și nepoluat.
