Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, monitorizează suplimentar calitatea apei râului Argeș încă din luna decembrie 2025, în contextul golirilor controlate ale acumulării Vidraru, etapă realizată în cadrul proiectului de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru.
Monitorizarea vizează secțiuni ale râului Argeș, amplasate pe tronsonul aval baraj Vidraru până în amonte de priza nouă de derivație a canalului Oiești, la nivelul cărora se efectuează analiza unor indicatori de calitate fizico-chimici relevanți.
Începând cu luna februarie 2026, ca urmare a informărilor primite din partea operatorului de alimentare cu apă SC AQUATERM AG 98 SA privind prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa potabilă, specialiștii ABA Argeș-Vedea prelevează săptămânal probe de apă de suprafață din mai multe secțiuni de pe râul Argeș (pe tronsonul: aval acumulare Vidraru-amonte de priza nouă derivație canal Oiești) și afluenți ai acestuia, din care se analizează, pe lângă bacteria Clostridium perfringens, și alți indicatori microbiologici: Enterococi intestinali, Escherichia coli (E.coli).
Analizele sunt efectuate într-un laborator terț, deoarece nu există cerință legislativă pentru monitorizarea acestor indicatori în apa de suprafață.
Rezultatele analizelor fizico-chimice și microbiologice sunt transmise atât operatorului de apă SC AQUATERM AG 98 SA, cât și tuturor instituțiilor județene implicate, în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.
În paralel cu activitatea de monitorizare, Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, a desfășurat acțiuni de verificare și control la operatori economici care își desfășoară activitatea în județul Argeș, pe cursul superior al râului Argeș.
Controalele s-au concentrat în special pe sectorul aval baraj Vidraru – amonte priza de alimentare cu apă Oiești, precum și în zona municipiului Curtea de Argeș.
Acțiunile de control au început la data de 31 ianuarie 2026 și au fost realizate în baza Ordinului Prefectului Județului Argeș, privind constituirea unei comisii mixte pentru verificarea respectării legislației în domeniul gospodăririi apelor și al protecției mediului.
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea au efectuat 24 de controale la operatori economici potențial poluatori ai apelor de suprafață și subterane. În urma verificărilor au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale și 2 avertismente, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 200.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor actelor de reglementare în domeniul gospodăririi apelor.
În perioada următoare, inspectorii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea vor verifica modul de realizare la termen a măsurilor impuse operatorilor economici în urma controalelor efectuate și vor extinde acțiunile de control pe sectorul râului Argeș aval de barajul Vidraru.
Totodată, pentru urmărirea principalilor indicatori de calitate ai apei brute, va continua campania de monitorizare suplimentară a calității apei prin prelevarea și analizarea probelor de apă, atât din punct de vedere fizico-chimic, cât și bacteriologic din mai multe secțiuni ale râului Argeș.
Comunicate de presa
Monitorizarea calității apei râului Argeș, extinsă de ABA Argeș-Vedea pe sectorul aval baraj Vidraru
Ploile din ultimele zile au adus volume importante de apă în lacurile de acumulare din bazinul hidrografic Argeș. În prezent, toate acumulările aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea sunt exploatate conform Regulamentelor de Exploatare, fără înregistrarea unor probleme de funcționare.
Astăzi, 5 decembrie 2025, se continuă deversările controlate, la debite reduse, pentru asigurarea spațiului necesar de stocare. Gradul de umplere al acumulărilor variază între 69 și 127%, după cum urmează:
Vâlcele (râul Argeș): 100%, situat la 10 cm sub nivelul normal de retenție
Budeasa (râul Argeș): 104% (17 cm peste NNR)
Bascov (râul Argeș): 100%
Pitești (râul Argeș): 127% (30 cm peste NNR)
Golești (râul Argeș): 97% (7 cm sub NNR)
Zăvoiu Orbului (râul Argeș): 100%
Mihăilești (râul Argeș): 83% (100 cm sub NNR)
Văcărești (râul Dâmbovița): 88% (34 cm sub NNR)
Râușor (râul Târgului): 95%
Pecineagu (râul Dâmbovița): 69%
Noile cantități de apă s-au acumulat într-o perioadă în care lacurile aveau deja un grad de umplere ridicat, deoarece Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea pregătește rezerva pentru perioada de iarnă, pe fondul reducerii la minimum a volumului de apă din acumularea Vidraru (aflată în administrarea societății Hidroelectrica). Astfel, stocarea apei în acumulări și tranzitarea viiturilor se fac cu maximă responsabilitate.
În intervalul 28–30 noiembrie 2025, în bazinul hidrografic superior al râului Argeș s-au înregistrat fenomene hidrometeorologice extreme, cu precipitații de aproximativ 100 l/mp, care au generat viituri importante pe mai multe cursuri de apă: Argeș, Târgului, Doamnei, Potop, Sabar, precum și depășiri ale cotelor de apărare la mai multe stații hidrometrice.
În conformitate cu prevederile Regulamentelor de exploatare a acumulărilor, având în vedere valorile înregistrate ale debitelor afluente în lacurile de acumulare, precum și pe cele prognozate, pentru atenuarea și tranzitarea în condiții de siguranță a debitelor mari, s-a efectuat exploatarea în regim de ape mari a amenajărilor hidrotehnice. Exploatarea în regim de viitură a lacurilor de acumulare se realizează coordonat, pe întreg bazinul hidrografic Argeș, aceasta presupunând efectuarea de manevre cu echipamentele hidromecanice ale barajelor și deversarea controlată a unor debite, scopul principal fiind tranzitarea în condiții de siguranță a viiturilor.
În data de 29 noiembrie 2025, ora 22:00, pentru evitarea inundării municipiului Pitești, în conformitate cu prevederile Regulamentului de exploatare în vigoare, s-a decis golirea controlată a acumulării Pitești (pe râul Argeș), debitele evacuate controlat fiind preluate în acumularea Golești, situată în aval. În data de 30 noiembrie 2025, ora 00:00, din cauza depășirii nivelului normal de retenție în lacul de acumulare Golești (râul Argeș), precum și a prognozei debitelor afluente de pe râurile Argeș și Dâmbovița, s-a decis majorarea treptată a debitelor evacuate controlat, valoarea maximă fiind de 304 mc/s.
În data de 30 noiembrie 2025, având în vedere creșterea debitelor și nivelurilor râului Doamnei, pentru limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase și evitarea producerii de inundații în municipiului Pitești, prin Hotărârea CJSU Argeș, întrunit în ședință extraordinară, a fost închisă acumularea nepermanentă Mărăcineni. Ultima dată când acumularea nepermanentă Mărăcineni – râul Doamnei a fost închisă pentru evitarea inundării municipiului Pitești a fost în perioada viiturilor istorice din anul 2014.
În intervalul 28–30 noiembrie 2025, în bazinul hidrografic superior al râului Argeș s-au înregistrat fenomene hidrometeorologice extreme, cu precipitații de aproximativ 100 l/mp, care au generat viituri importante pe mai multe cursuri de apă: Argeș, Târgului, Doamnei, Potop, Sabar, precum și depășiri ale cotelor de apărare la mai multe stații hidrometrice.
O parte semnificativă din unda de viitură formată în partea de nord a județului Argeș a fost atenuată în lacul de acumulare Golești, debitul evacuat având o valoare maximă de 300 mc/s. Pe sectorul aval baraj Golești – acumularea Zăvoiul Orbului, debitele naturale au adus aproximativ 100 mc/s. Astfel, prin acumularea Zăvoiul Orbului s-a tranzitat un debit total de 400 mc/s.
Din volumele de apă propagate în aval de barajul Zăvoiul Orbului, o parte a fost atenuată în lacul de acumulare Mihăilești, iar restul a fost evacuat controlat. Tranzitarea viiturii prin acumularea Mihăilești s-a realizat prin evacuarea unui debit maxim de 330 mc/s, în condițiile unuia afluent de 400 mc/s. Nivelul maxim înregistrat în lacul Mihăilești a fost de 84,85 mdMN, cu doar 15 cm sub nivelul normal de retenție. Dispeceratul SGA Giurgiu a informat SGA Călărași despre debitele evacuate, pentru coordonarea măsurilor în aval.
Ca urmare a evacuării controlate a apei din acumularea Mihăilești, o trecere prin vad provizorie, neautorizată, existentă încă dinainte de anul 1989 și utilizată pentru traversarea cursului de râu pe perioada debitelor mici între localitățile Budești și Crivăț, a cedat. În prezent, accesul peste râul Argeș, în acest sector din județul Călărași, se realizează exclusiv prin cele două poduri autorizate: Oltenița–Chirnogi și Frumușani–Hotarele. Orice altă traversare improvizată nu este autorizată și nu oferă siguranță în perioadele cu debite crescute.
Conform informațiilor primite de la nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență Budești, debitele evacuate controlat din acumularea Mihăilești nu au provocat pagube în ceea ce privește case sau anexe, acestea fiind situate la o distanță semnificativă de malurile cursului de râu.
Începând cu data de 3 decembrie 2025 – ora 13.00, debitul evacuat controlat din acumularea Mihăilești a fost redus treptat, ajungându-se la ora actuală la valoarea de 150 mc/s.Afirmațiile apărute în mass-media privind golirea lacului de acumulare Mihăilești nu sunt reale, debitele evacuate controlat în aval asigurând tranzitarea coordonată, în condiții de siguranță, prin salba de lacuri de acumulare de pe râul Argeș.
În conformitate cu regulamentele de exploatare ale acumulărilor din bazinul Argeș, s-a realizat exploatarea în regim de ape mari a tuturor amenajărilor hidrotehnice. Manevrele cu echipamentele hidromecanice au fost efectuate coordonat, cu scopul reducerii vârfului de viitură și al tranzitării în siguranță a debitelor mari.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea continuă monitorizarea permanentă a situației hidrometeorologice și menține legătura cu autoritățile locale și județene pentru aplicarea măsurilor necesare în bazinul hidrografic Argeș-Vedea.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a participat la un nou exercițiu menit să pregătească finalizarea procesului de golire a lacului Vidraru în condiții controlate.
Încă o dată a fost verificată capacitatea albiei râului Argeș de a tranzita debite crescute pe sectorul dintre barajul Vidraru și acumularea Oești, ambele obiective hidrotehnice aparținând societății Hidroelectrica.
Această verificare a urmărit testarea lucrărilor de stabilizare a malurilor în zonele care au manifestat vulnerabilitate după exercițiul derulat la finalul lunii octombrie.
S-a constatat că, prin noile soluții folosite de către Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, riscul a fost redus semnificativ în aproape toate punctele critice.
Echipele ABA AV se întorc în teren să evalueze cum s-a modificat albia râului după volumele de apă tranzitate și să continue lucrările.
Toate aceste activități se bazează pe o amplă colaborare instituțională care implică o desfășurare semnificativă de forțe: Instituția Prefectului Argeș, Hidroelectrica-sucursala Curtea de Argeş Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, UAT Corbeni și UAT Arefu.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea: lucrările pentru siguranța comunităților din aval de barajul Vidraru, aproape de finalizare
Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea, este aproape de finalizarea lucrărilor pentru tranzitarea în siguranță a debitelor care vor fi evacuate controlat din lacul Vidraru, aflat în administrarea Hidroelectrica.
Perioada de maximă vigilență va fi între 12 noiembrie 2025 și 9 ianuarie 2026 când vor fi deschise golirile de fund, iar pe albia veche a râului Argeș va fi deversat controlat un debit de aproximativ 45-50 mc/s.
Pentru ca acest proces să aibă loc în condiții de siguranță, Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea au pus în aplicare un set de măsuri tehnice, legale și organizatorice cu scopul protejării populației, a infrastructurii și a mediului înconjurător. Încă din luna februarie a acestui an, specialiștii ABA Argeș–Vedea, împreună cu UAT Arefu și UAT Corbeni, au efectuat inspecții pe sectorul aval de baraj Vidraru – amonte baraj Oești, identificând 32 de puncte critice pe o lungime de aproximativ 12 km. În baza mandatului acordat prin hotărârea CJSU Argeș, echipele au desfășurat lucrări de defrișare a vegetației, recalibrare de albie, decolmatare și dezafectare a construcțiilor ilegale, astfel încât debitul controlat să poată fi tranzitat fără riscuri pentru populație și infrastructură. Toate intervențiile se desfășoară exclusiv pe albia minoră a râului Argeș, domeniu public al statului administrat de A.N. „Apele Române”.
Directorul general al AN Apele Române, împreună cu reprezentanții conducerii ABA Argeș-Vedea și prefectul județului Argeș au efectuat o vizită în teren pentru a urmări desfășurarea lucrărilor. „Sunt mulțumit de ritmul și calitatea intervențiilor realizate de echipele noastre. Este esențial să lucrăm preventiv și să ne asigurăm că fiecare etapă este pregătită cu responsabilitate, pentru a proteja oamenii și comunitățile din aval” – Florin Ghiță, director general AN Apele Române.
„Este o lucrare de amploare, realizată prin forțe proprii, care a necesitat găsirea unor soluții specifice pentru fiecare punct vulnerabil identificat. Din punctul nostru de vedere, au fost luate toate măsurile necesare pentru a reduce la minimum orice risc legat de tranzitarea debitelor evacuate din lacul Vidraru.” – ing. Bogdan David, director ABA Argeș-Vedea.
Măsurătorile topografice și modelările hidraulice confirmă că debitul evacuat, de aproximativ 45–50 mc/s, va putea fi tranzitat prin albia minoră a râului în condiții de siguranță, după finalizarea tuturor lucrărilor planificate.
Colaborarea dintre instituțiilor implicate este strânsă pe întreaga durată a operațiunilor, fiecare etapă fiind atent coordonată și monitorizată pentru a asigura desfășurarea golirii controlate în condiții de deplină siguranță.
Această acțiune face parte din proiectul de Retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru, o investiție majoră ce urmărește punerea în siguranță, evaluarea structurală și modernizarea barajului, pentru ca acesta să funcționeze eficient în următorii 40 de ani.
Situația generată de captările de apă de pe râul Dâmbovița a fost deblocată. În urma intervenției structurilor teritoriale și centrale ale Administrației Naționale „Apele Române”, s-au stabilit mai multe măsuri de intrare în legalitate.
În urma dialogului dintre Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, fermieri și autoritățile locale, s-a ajuns la un acord de principiu privind utilizarea apei din Dâmbovița pentru irigații. Fermierii vor putea continua să folosească această resursă, cu condiția încheierii unui contract legal cu Apele Române, conform legislației în vigoare.
„Situația de la Lungulețu s-a rezolvat. A existat un dialog între reprezentanții Apelor Române și fermierii de acolo. S-au stabilit mai multe principii acceptate de ambele părți. Oamenii vor putea să-și irige în continuare culturile. Până la 15 septembrie, se va face o listă cu cei care vor să folosească apa din Dâmbovița și vom semna un contract cadru în care vor fi stipulate condițiile tehnice, programul de furnizare și tarifele. Prețurile nu sunt deloc mari și nu vor afecta viabilitatea economică a activității agricole de acolo. De altfel, am avut o întâlnire în acest sens și cu ministrul Agriculturii, domnul Florin Ionuț Barbu, în care am explicat ce s-a întâmplat la Lungulețu și prezentat soluția găsită. ANAR face eforturi ca, în această perioadă de vară, să împace ambele necesități: și furnizarea de apă pentru comunități, dar și pentru irigarea terenurilor agricole”, a declarat Sorin Lucaci, directorul general al Administrației Naționale Apele Române.
În prezent, există suficientă apă atât pentru culturile agricole, cât și pentru alimentarea cu apă potabilă a Capitalei. Nu se pune problema întreruperii alimentării Bucureștiului.
Totodată, conducerea Administrației Naționale „Apele Române” a inițiat discuții la nivel guvernamental. Deja a avut loc o întâlnire oficială între directorul general al ANAR și ministrul Agriculturii, în vederea stabilirii unui mecanism clar de reglementare a utilizărilor de apă pentru irigații, astfel încât să fie protejat interesul public privind alimentarea populației cu apă potabilă.
Administrația Națională „Apele Române” își reafirmă angajamentul de a proteja resursele de apă și de a colabora cu toate instituțiile competente, astfel încât resursele să fie gestionate echilibrat, în beneficiul populației și al sectorului agricol.
În data de 22 martie, întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Apei (World Water Day), un moment dedicat conștientizării importanței acestei resurse esențiale. Tema aleasă de Organizația Națiunilor Unite pentru acest an, „Conservarea Ghețarilor”, subliniază o realitate îngrijorătoare. Astfel, pe măsură ce planeta se încălzește, ghețarii se restrâng într-un ritm alarmant, provocând dezechilibre majore în ciclul hidrologic.
În fața provocărilor aduse de schimbările climatice, Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) și Administrațiile Bazinale de Apă (ABA) și-au asumat misiunea de a dezvolta și implementa strategii durabile de gestionare a resurselor de apă. Procesul de actualizare a Planurilor de Management al Bazinului Hidrografic (PMBH) și Planurilor de Management al Riscului la Inundații (PMRI) pentru perioada 2028-2033 este în desfășurare, cu un prim pas important reprezentat de publicarea Calendarului și Programului de lucru privind participarea publicului. Acest document, disponibil pe site ABA Argeș-Vedea pentru o perioadă de 6 luni, reflectă strategia de a implica activ toate părțile interesate în elaborarea unor politici eficiente și incluzive.
Prin activitățile specifice ale instituției este evaluată constant starea cantitativă și calitativă a corpurilor de apă și efectul presiunile exercitate de activitățile umane asupra acestora. De remarcat este că, în anul 2024 inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apa Argeș-Vedea au efectuat 1658 controale în care au fost verificate toate tipurile de folosință a apei: balastiere, stații de epurare și alimentări cu apă, baraje de tip C și D, depozite de deșeuri menajere, microhidrocentrale, folosințe IED-emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării). În aproximativ 14% din totalul
controalelor efectuale, s-au constatat nerespectări ale legislației în vigoare și s-au aplicat un număr de 226 sancțiuni contravenționale, din care 151 avertismente și 75 amenzi. Din totalul de 75 amenzi, aproximativ 11 % din acestea au fost contestate, toate celelalte fiind achitate.
Pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei 2025, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a organizat o serie de evenimente, incluzând acțiuni de igienizare realizate de angajații formațiilor de lucru din cadrul sistemelor de gospodărire a apelor (SGA Argeș, SGA Ilfov-București, SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SHI Văcărești și SHI Olt). Pe lângă aceste acțiuni, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea și-a deschis porțile pentru elevi și studenți, oferindu-le ocazia de a explora complexitatea procesului de administrare a resurselor de apă. Prin activități educative, experimente, prezentări și discuții interactive, elevii înțeleg mai bine rolul apei în viața de zi cu zi, impactul poluării asupra resurselor de apă și importanța utilizării raționale. Lecțiile tematice desfășurate cu ocazia acestei zile îi ajută pe copii să conștientizeze că accesul la apă potabilă nu este garantat pentru toți și că fiecare dintre noi are datoria de a contribui la protejarea acestei resurse prețioase.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, sub coordonarea Administrației Naționale ”Apele Române”, a lansat procesul de consultare publică pentru elaborarea celui de-al IV-lea Plan de Management (PMB) al spațiului hidrografic și al celui de-al III-lea Plan de Management al Riscului la Inundații (PMRI), pentru perioada 2028-2033. Aceste documente strategice sunt esențiale pentru gestionarea resurselor de apă și prevenirea riscurilor de inundații în zona bazinului hidrografic Argeș-Vedea.
Calendarul şi programul de lucru pentru elaborarea Planului de Management actualizat și al Planului de Management actualizat al Riscului la Inundații, sunt publicate pe website-ul Administraţiei Bazinale de Apă Argeș-Vedea, cât și pe website-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (mmediu.ro), precum și pe website-ul Inundații.ro, astfel încât toţi factorii interesaţi să aibă cunoştinţă de etapele ce vor fi parcurse şi poată să participa direct la procesul de elaborare.
Aportul factorilor interesaţi şi al publicului este foarte important, astfel încât pe toată perioada de realizare a celor două documente, pot fi transmise către Administraţia Bazinală de Apă, comentarii/propuneri de completare sau modificare. Publicul poate să consulte documentul accesand https://arges-vedea.rowater.ro/consultarea-publicului/directiva-cadru-apa/materiale-utile/ şi poate transmite observațiile și comentariile sale prin email, la adresa de contact alina.ivascu@daav.rowater.ro până la data de 30 iunie 2025.
La nivelul Uniunii Europene, au fost promovate instrumente legislative pentru protecţia și managementul durabil al resurselor de apă. Dintre acestea, o importanţă deosebită o are 𝗗𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗮 𝗖𝗮𝗱𝗿𝘂 𝗔𝗽𝗮̆ 𝟮𝟬𝟬𝟬/𝟲𝟬/𝗘𝗖 (𝗗𝗖𝗔), care defineşte apa ca pe un patrimoniu ce trebuie protejat, tratat şi conservat ca atare.
Această directivă asigură cadrul necesar gospodăririi durabile a apei, ceea ce presupune gestiunea cantitativă şi calitativă a apelor, având ca scop atingerea „stării bune” a apelor și prevenirea deteriorării acestora.
Instrumentul de implementare al DCA, reglementat prin Articolul 13 şi Anexa VII, este reprezentat de Planul de Management al bazinului/spațiului hidrografic care, pe baza cunoaşterii stării corpurilor de apă, stabileşte obiectivele ţintă pe o perioadă de 6 ani şi propune măsuri pentru atingerea acestora. Planul de Management are ca scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor pentru atingerea şi menţinerea obiectivelor de mediu, identificarea presiunilor antropice importante şi al impactului activităţilor umane asupra stării apelor de suprafaţă şi subterane, diminuarea efectelor negative ale presiunilor antropice şi reducerea poluării.
De la implementarea Directivei Cadru Apă și până în prezent, au fost elaborate și actualizate trei planuri de management, fiecare fiind aprobat prin hotărâre de guvern (80/2010, 859/2016 și 392/2023).
Conducerea și factorii de decizie din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea s-au întâlnit în ședință extraordinară a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență pe tema pregărilor pentru gestionarea debitelor în creștere ale fluviului Dunărea.
În urma discuțiilor au fost dispuse, ca prime măsuri preventive, inspectarea tuturor sectoarelor de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrarea ABA Argeș Vedea (aproximativ 200 km), verificarea punctelor critice cunoscute, identificarea celor noi (dacă este cazul) și intervenția în regim de urgență, unde este nevoie, pentru refacere stabilității digului. Vor fi inspectate de asemenea zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari și se va defrișa vegetația, daca există.
Formațiile de intervenție ale ABA Argeș Vedea vor pregăti un stoc minim cu 500 de saci cu nisip pe care îi vor transporta la cantoanele de pe fluviul Dunărea ale SGA Giurgiu și SGA Teleorman.
ABAAV va informa toți deținătorii de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în acazul ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri și stadiul de funcționare al stațiilor de pompare din administrarea acestora.
Tot pentru a analiza pregătirile și capacitatea de intervenție pe sectorul fluviului Dunărea administrat de ABAAV, o delegație condusă de ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, alături de reprezentanți ai departamentului Situații de Urgență din cadrul MMAP, conducerea Administrației Naționale Apele Române și ABA Argeș Vedea a vizitat Centrul de Intervenție Rapidă din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu.
În centrul de intervenție localizat la sediul Sistemului Hidrotehnic Giurgiu – Baraj Mihăilești sunt stocate materiale și utilaje de intervenție în situații speciale generate de inundații, poluări accidentale etc, putându-se acționa pe raza județelor Giurgiu, Teleorman și Ilfov.
Cu ocazia vizitei delegaței au fost verficate materialele și mijloacele de intervenție ce pot fi utilizate pentru prevenirea și tranzitarea în condiții de siguranță a viiturii pe fluviului Dunărea: mașini de umplut saci, panouri de aluminiu și hidrobaraje, turnuri de iluminat, etc.
Prognoza hidrologică actuală pentru fluviul Dunărea estimează că în intervalul 28-29 septembrie 2024 se va înregistra un debit de aproximativ 9200 – 9500 mc/s la intrarea în țară.
Spațiul hidrografic al fluviului Dunărea aflat în grija Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea se întinde pe o lungime de aproximativ 170 de km, între orașele Turnu Măgurele și Oltenița, zona fiind administrată prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Teleorman și Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu.
Cantități importante de precipitații au căzut în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, în intervalul 13-14 iunie 2024. Cel mai mult a plouat la Slobozia (jud. Argeș), 62,0 l/mp. Măsuratorile s-au efectuat la stația hidrometrică de pe râul Dâmbovnic. Ploile cu caracter torențial au depășit pragul critc la stații hidrometrice:
Voina, pe râul Târgului,17,8 l/mp în 3 ore.
Ciobani, pe râul Cotmeana, 18 l/mp în 20 de minute.
Slobozia, pe râul Dâmbovnic, 40 l/mp în 1 oră și 30 de min.
Lungulețu, pe râul Dâmbovița, 44 l/mp în 40 minute.
Văleni, pe râul Vedea, 24 l/mp, în 40 de minute.
Grădinari, pe râul Argeș, 32 l/mp, în 20 de minute.
Malu Spart, pe râul Argeș, 43,3 l/mp în 50 de minute.
Vadu Lat, râul Neajlov, 36,5 l/mp în 30 min.
Priboieni, pe râul Cârcinov, 26 l/mp într-o oră.
Ca urmare, la 49 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, s-a constat creșterea debitelor și a nivelurilor apei. Aceste cantități au o contribuție importantă la completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare, necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane).
Personalul de specialitate al Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea a monitorizat permanent evoluția fenomenelor pe cursurile de apă.
Vineri, 14 iunie, la ora 12, spațiul hidrografic Argeș-Vedea iese de sub averizarea hidrologică Cod Galben.
În următoarele ore debitele râurilor din bazinele hidrografice Argeș și Vedea vor fi în creștere ca urmare a precipitațiilor sub formă de aversă și propagării.








