Lacul de acumulare Bascov, situat pe cursul râului Argeș, amonte de localitatea Pitești, este în curs de golire controlată.
Procesul, care presupune golirea totală a acumulării, a început în data de 10 noiembrie. Prin această măsură sunt asigurate condițiile de lucru necesare pentru ca Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș să poată realiza activitățile de întreținere a echipamentelor și instalațiilor proprii de la centrala hidroelectrică – baraj Bascov.
Conform programului de execuție a reparațiilor, estimăm că până la data de 20 noiembrie 2023 lacul va fi din nou plin.
Deși pentru unele persoane poate fi tentantă intrarea în cuveta lacului golit, le avertizăm că riscă accidentări și pot își pune viața în pericol.
Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a transmis informarea privind golirea lacului de acumulare Bascov către toate instituțiile județene cu atribuții în acest domeniu.