*

Se menține starea de alertă hidrologică

Se menține starea de alertă hidrologică la nivelul bazinului hidrografic Argeș-Vedea

 

Bazinul hidrografic Argeș-Vedea se află în continuare sub atenționare hidrologică

Cod galben O pentru bazinele râurilor

Argeş – afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu)

Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman),

Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman).

Cod portocaliu O pentru

râul Neajlov – sector aval confluenţă râu Dâmbovnic – amonte Stația Hidrotehnică Călugăreni (judeţul Giurgiu), în intervalul 17 martie ora 13:00 – 18 martie ora 16:00.

La ora 12.00 râul Teleorman (bazin amonte confluență cu râul Teleormănel, județele Argeș și Teleorman) a iesit de sub avertizarea hidrologică de fenomene imediate Cod Portocaliu, menținându-se atenționarea cod galben  .

Echipele de specialiști ale ABA Argeș-Vedea și ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor monitorizează starea rețelei hidrografice și evoluția fenomenelor hidrologice periculoase, atât în teren cât și în cadrul serviciilor specializate (Coordonare Intervenție Rapidă, Situații de Urgență, Prognoză Bazinală Hidrologie și Hidrogeologie).

Atenționare hidrologică COD GALBEN 16 martie 2021

Atenționare Hidrologică COD GALBEN pentru spațiul hidrografic Argeș-Vedea

Spațiul hidrografic Argeș-Vedea se află sub atenţionare  hidrologică  COD GALBEN, valabilă pentru intervalul 16.03.2021 ora 12:00 – 18.03.2021 ora 16:00, pe râurile din bazinele hidrografice:

– Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman),

– Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman),

– Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu).

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE .

Serviciul Dispecerat și apărare împotriva inundaţiilor, serviciul Hidrologie și toate SGA – urile din cadrul ABA Argeș Vedea monitorizează permanent evoluția fenomenelor pe toate cursurile de râu şi în lacurile de acumulare.

Lacurile de acumulare din administrarea ABA Argeș Vedea sunt exploatate conform Regulamentelor de Exploatare, neexistând probleme. La ora actuală toate se situează sub nivelul normal de retenție, gradul de umplere  fiind de 79.00 %. 

           Având în vedere debitele mari înregistrate pe majoritatea cursurilor de râu, se execută manevre specifice cu echipamentele hidromecanice pentru tranzitarea debitelor afluente în acumulări. Reamitim faptul că este interzisă staționarea și traversarea cursurilor de râu prin zone neamenajate, în special pe perioada viiturilor.

Recomandăm, încă o dată, unităților administrativ teritoriale să verifice rigolele și canalele de scurgere a apei pentru a nu exista blocaje, care ar putea provoca inundații. Aceeași recomandare o facem deținătorilor de poduri și podețe.

În următoarele ore debitele râurilor din bazinul hidrografic Argeș – Vedea, vor fi în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.

Personalul ABA Argeș Vedea, al SGA / SHI din administrare și al formațiilor de lucru se află în teren pentru monitorizarea lucrărior hidrotehnice din administrare, a fenomenelor hidrometeorologice și eventuale intervenții acolo unde este cazul.

Tone de deșeuri adunate de pe malul râului Argeș

Tone de deșeuri adunate de Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea de pe malul râului Argeș

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș a intervenit pentru igienizarea malului drept al râului Argeș în zona Prundu Mic. La finalul unei intervenții foarte anevoioase, din cauza înălțimii malului, au fost strânse peste 18 tone de deșeuri de toate categoriile. S-a acționat cu utilajele din dotare, dar cea mai dificilă misiune a fost a celor 15 salariați din cadrul formațiilor de lucru care au depus eforturi considerabile pentru a strânge și încărca manual gunoiul.

Conform statutului de funcționare instituția noastră asigură întreținerea albiilor prin menținerea secțiunilor optime de tranzitare a apelor la debite mari. Astfel, prin programul anual de gospodărire a apelor, se realizează reprofilări de albii, decolmatări și terasamente. Odată cu executarea acestor lucrări, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea s-a implicat și în igienizarea cursurilor de apă, pentru a veni în sprijinul unităților administrativ teritoriale, cu care își dorește o bună colaborare și suținere în scopul unor ape curate.

Ziua Mondiala a Zonelor Umede

Ziua Mondială a Zonelor Umede – 50 de ani de la semnarea Convenției Ramsar

În data de 2 februarie 1971 a fost semnată în orașul Ramsar (Iran) Convenţia asupra zonelor umede, obiectivul fiind conservarea acestor teritorii care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, științifică și recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă. Convenia a fost ratificată de România prin Legea nr. 5/1991.
Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălți, mlaștini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărata, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depășește șase metri. Zonele umede fac trecerea de la mediul terestru la mediul acvatic şi sunt unele dintre cele mai productive ecosisteme din lume. Acestea reduc inundațiile, refac rezervele de apă potabilă, filtrează apa curățând-o de substanțele poluatoare, furnizează spații verzi urbane și sunt o sursă de mijloace de existență.
În România sunt 20 de zone umede de importanţă internaţională, printre care:
Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării ( 580.000 ha), Insula Mică a Brăilei (17.586 ha), Parcul
Parcul Natural Porțile de Fier (115.666 ha), Ostroavele Dunării – Bugeac – Iortmac (82.832 ha).
Doua dintre Sit-urile Ramasr se află în bazinul hidrografic Argeș-Vedea. Acestea sunt Parcul Natural Comana (în județul Giurgiu), cu o suprafață de 24.963 ha și Balta Suhaia (jud Teleorman), cu o suprafață de 19.594 ha.
Tema pentru acest an a fost aleasă tema: “Zonele umede şi apa curată, proaspătă şi utilizabilă”. Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a marcat acestă Ziua Mondială a Zonelor Umede împreună cu elevii de la Cercul de Ecologie și Silvicultură al Palatului Copiilor Pitesti, coordonați de prof. Georgescu Daniela. Elevii au primit informațiile online, iar apoi au confecționat machete care redau mediul de viață din zonele umede.

Informare poluare pr. Bascov

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea s-a autosesizat asupra unui poluări a pârâului Bascov, în zona localității Bascov. La dispoziția directorului ABAAV, în seara zilei de 26 ianuarie 2021, după vizionarea imaginilor publicate de mass-media, echipa formată din reprezentanții serviciilor de specialitate (Inspecția Bazinală a Apei, Gestiune Monitoring și Protecția Resurselor de Apă, Laborator și SGA Argeș ),  a analizat posibilele surse de poluare din zonă urmând să realizeze controlul în teren.

În această dimineață, echipa ABA Argeș-Vedea a participat alături de echipa Gărzii de Mediu Argeș, la acțiunea de verificare și control, a unui agent economic identificat ca posibil poluator. Au fost solicitate și verificate documentele privind alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate, dar și a celor rezultate în urma procesului industrial desfășurat. Împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au fost verificate sistemele de alimentare cu apă și cele de evacuare. De asemnea au fost prelevate probe de apă din canalul de scurgere a apelor pluviale din apropiere pentru analiza indicatorilor fizico-chimici.

ABA Argeș-Vedea continuă investigațiile urmând ca în funcție de cele constatate să aplice prevederile Legii Apelor.

Fenomene de iarna

Fenomene de iarnă pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Argeș

Temperaturile cu valori negative au dus la apariția formațiunilor de gheață pe multe cursuri de apă din bazinul hidrografic Argeș. Temperatura minimă înregistrată în data de 19 ianuarie a fost de  -15,8 0 C la stația hidrrometrică Râușor Pod pe râul Bratia.

Gheața la mal s-a format pe cele mai multe râuri cu debit scăzut, gheață cristalină și năboi (zăpadă înghețată în albie) se întâlnește pe zone mai restrânse iar pod de gheață continuu s-a format pe râul Arefu județul Argeș. Startul de zăpadă măsoară 30 de cm la barajul Râușor, 26 de cm la barajul Pecineagu,10 cm pe râul Vâlsan la Brădet și pe râul Doamnei la Bahna Rusului. În zilele următoare formațiunile de gheață vor fi în intensificare și extindere pe majoritatea râurilor din zonele de deal și munte.

Măsurătorile realizate la stațiile hidrometrice indică o scădere a nivelurilor apei pe cele mai multe râuri din bazinul hidrografic Argeș-Vedea, tendință care se va menține.

Serviciul Dispecerat și apărare împotriva inundaţiilor, serviciul Hidrologie și toate Sistemele de Gospodărire a Apelor din cadrul ABA Argeș Vedea monitorizează permanent evoluția fenomenelor pe toate cursurile de râu şi în lacurile de acumulare.

La această dată în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș este stocat un volum de apă de 626 milioane metri cubi (reprezentând 85% din capacitatea de retenție).

ABA Argeș-Vedea continuă aplicarea măsurilor pentru timpul friguros care asigură exploatarea în condiții de siguranță a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare: verificarea stării tehnice și funcționale a echipamentelor hidromecanice, a instalațiilor electrice, de automatizare, de încălzire, a surselor de alimentare cu energie electrică, îndepărtarea obstacolele care ar provoca îngrămădiri de sloiuri pe anumite cursuri de apă. Programul pentru timp friguros va fi aplicat pe toată perioada rece.