admin

Un proiect nou al Administrației Naționale „Apele Române”: Reconfigurarea mecanismului economic pentru finanțarea sustenabilă a infrastructurii de apă în România

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) și Banca Mondială (BM), prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, au încheiat un Acord de Servicii de Asistență Tehnică Rambursabile, intrat în vigoare la data de 28 Septembrie 2022 prin care se va derula proiectul Asistență tehnică pentru reconfigurarea mecanismului economic pentru finanțarea sustenabilă a infrastructurii de apă în România”. Detalii, aici

Managementul resurselor de apă in România deține un istoric îndelungat, de aproximativ 100 de ani de la înființarea unui departament de ape, dar și de la organizarea acestuia pe bazine hidrografice. Acest istoric este completat de introducerea unui sistem de plăti pentru costurile generate de gospodărirea sustenabilă a resurselor de apă începând cu anii 1990, prin promovarea unor acte legislative specifice mecanismelor de plăți în domeniul gospodăririi apelor.

România este printre primele țări europene producătoare de energie electrică din utilizarea apei, prietenoasă cu mediul și care contribuie la realizarea Pactului Verde European. Acesta urmărește îmbunătățirea bunăstării și sănătății cetățenilor și generațiilor viitoare. România deține o infrastructură de apă semnificativă, construită în ultimii 70 de ani, cu scopul de a asigura securitatea apei pentru țară și protejarea populației la inundații. Acest lucru vine cu provocări din cauza îmbătrânirii și necesitatea întreținerii acesteia, accentuate de schimbările climatice prin creșterea riscurilor de secetă și inundații.

Guvernul României s-a angajat să susțină reformele și îmbunătățirile în sectorul apei, iar ANAR, ca instituție responsabilă de managementul resurselor de apă, urmărește să-și îmbunătățească performanța și resursele pentru a face față provocărilor tot mai mari.

Prin intermediul asistenței tehnice, ANAR își propune reconfigurarea mecanismului economic, prin îmbunătățirea eficienței costurilor și optimizarea resurselor necesare, pentru o gestionare durabilă a infrastructurii de apă existente și dezvoltarea noii infrastructuri în contextul schimbărilor climatice. În acest fel, sunt asigurate atât resursele de apă necesare, cât și reducerea riscului la inundații pentru întreaga populație a României. Asistența tehnică include următoarele componente:

  • Componenta 1: Sprijin tehnic pentru reconfigurarea (consolidarea) mecanismului economic al ANAR
  • Componenta 2: Sprijin tehnic pentru îmbunătățirea performanței economice și a practicilor de management al activelor, în conformitate cu bunele practici internaționale

Proiectul de asistență tehnică este realizat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I Tranziție verde – Componenta C1: Managementul apei care include proiectul de reformă: R2. Reconfigurarea actualului mecanism economic al ANAR în vederea asigurării modernizării și întreținerii sistemului național de gospodărire a apelor, precum și a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile.

Termenul de implementare al proiectului de reformă, respectiv intrarea în vigoare a noului mecanism economic al ANAR prin modificarea Legii Apelor nr. 107/1996 este Q3 2024.

PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE

Mai multe detalii, puteți găsi aici (site-ul programului) și Facebook.

Amplă campanie de inventariere a sistemelor indviduale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor menajere

Știai că în această perioadă se desfășoară în întreaga țară o amplă campanie de inventariere a sistemelor indviduale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor menajere?

Este bine ca tu să utilizezi un sistem individual adecvat pentru că astfel protejezi nu numai resursele de apă de suprafață și subterane, dar și sănătatea ta.

Să cunoști situația privind sistemele individuale adecvate (așa numitele „fose septice”, „bazine vidanjabile”) este o necesitate deoarece multă lume le folosește, însă nu se cunoaște de care tip sunt și cum funcționează.

Acolo unde încă nu este construită o rețea de canalizare, aceste sisteme contribuie la reducerea poluării mediului înconjurător, respectiv a apelor și la crearea unor condiții de viață sigure.

Când un astfel de sistem poate fi considerat ca fiind adecvat?

Sistemele individuale sunt conforme atunci când acestea sunt în principal bazine de colectare sau alte tipuri de containere impermeabile, iar apele menajere sunt colectate, vidanjate și transportate în mod regulat la o rețea de canalizare sau la o stație de epurare.

Dacă sistemul individual realizează și epurarea apelor menajere în ministații de epurare standardizate, atunci se asigură o epurare la o calitate corespunzătoare normelor naționale. Acolo unde încă nu este construită o rețea de canalizare, un astfel de sistem contribuie la reducerea poluării mediului înconjurător, respectiv a apelor și la crearea unor condiții de viață sigure.

Iată de ce autoritățile administrațiilor publice locale solicită cetățenilor și persoanelor juridice să declare sistemele individuale adecvate (și nu latrinele și puțurile absorbante) pentru înregistrare într-un registru de evidență la nivel de unitate administrativ teritorială.

Toate aceste informații vor fi preluate într-un sistem național informatic creat la nivelul Administrației Naționale „Apele Române” (realizat din fonduri europene printr-un proiect național, cod SIPOCA 588). Acesta va deveni funcțional la începutul anului viitor și va reprezenta un punct de plecare pentru analiză și aplicare de politici publice pentru cetățeni, acolo unde este prioritar.​

Verificări în desfășuare la sute de baraje și acumulări din bazinul hidrografic Argeș-Vedea

18 echipe de control, formate din inspectori de specialitate și personal tehnic de exploatare din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea și subunități, sunt în plin proces de verificare a construcțiilor hidrotehnice clasificate în categoriile C și D, respectiv de importanță normală și redusă.

Din cele 2025 de baraje și acumulări din aceste categorii, existente la nivel național, în bazinul hidrografic Argeș-Vedea vor fi verificate 486. Acestea sunt deținute și administrate de autorități publice centrale sau locale, agenți economici, persoane fizice sau juridice.

Cele 486 de construcții hidrotehnice sunt împărțite astfel: 42 în județul Argeș, 88 în județul Ilfov și București, 158 în județul Teleorman, 125 în județul Giurgiu, 38 în județul Olt, 32 în județul Dâmbovița, 3 în județul Călărași.

Echipele de control verifică stadiului reglementării privind siguranța în exploatare, modul de îndeplinire a măsurilor stabilite prin expertize și inspecții tehnice, existența actelor de reglementare și respectare a acestora, precum și starea tehnică a lucrărilor hidrotehnice.

Verificările se vor finaliza până la data de 20 noiembrie 2022, cu un raport de sinteză ce va furniza o imagine actualizată a stării construcțiilor încadrate în categoriile de importanță C și D. Documentul va cuprinde măsurile ce se impun pentru exploatarea în siguranță a acestor construcții hidrotehnice.

Acțiunea a fost inițiată în urma Hotărârii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, la solicitarea autorității publice centrale în domeniul apelor, respectiv Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și coordonată de Administrația Națională „Apele Române‘.​

Au fost avizate Hărțile de Hazard și Risc la Inundații (HHRI)

Hărțile de Hazard și Risc la Inundații (HHRI), reactualizate, pentru spațiul hidrografic Argeș-Vedea au primit avizul favorabil al membrilor Comitetului de Bazin, reunit în ședință extraordinară.

Aceste documente sunt  un instrument esențial care oferă suport în luarea deciziilor privind managementul riscului la inundații. Acestea au fost realizate pentru zonele desemnate ca având un risc potențial semnificativ la inundații. Din evaluarea preliminară, în bazinul hidrografic Argeș-Vedea au rezultat 39 de zone cu risc potențial semnificativ la inundații (APSFR).

Hărțile urmează să fie integrate în Planurile de Apărare locale și județene și pot fi accesate de orice persoană interesată. În cadrul ședinței Comitetetului de Bazin, a fost  prezentat întregul proces de realizare a acestora, dar și modalitatea de accesare și de consultare, astfel încât, autoritățile publice, dar și cetățenii interesați să le poată vizualiza și utiliza într-un mod cât mai eficient.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea le-au comunicat celor prezenți informații detaliate din conținutul acestor documente, realizate în cadrul proiectului RO-FLOODS, coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională Apele Române cu sprijinul World Bank Romania.

Proiectul urmărește gestionarea eficientă a inundațiilor prin colaborarea instituțiilor publice, a sectorului privat, a societății civile și cetățenilor, reactualizarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații și elaborarea Planului de Management al Riscului la Inundații. Acest document constituie una din componentele de gestionare cantitativă a resurselor de apă. El are ca scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor pentru diminuarea efectelor potențiale negative ale inundațiilor privind sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică, prin măsuri structurale și  nestructurale.

Comitetul de Bazin Argeș-Vedea reunește principalii factori din domeniul gospodăririi apelor, reprezentanți ai administrației și instituțiilor publice (AN Apele Române, Instituțiile Prefectului, Consiliile Județene, Primării, Agenţiile de Protecţia Mediului,  Direcții de Sănătate Publică, Oficii pentru Protecția Consumatorului), operatorilor de rețele de alimentare cu apă și canalizare, O.N.G.-urilor din județele Argeș, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Olt.

Ploi importante pentru rezervele de apă

Cantități importante de precipitații au căzut în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, în intervalul 21-24 august 2022. Ploile cu caracter torențial au depășit pragul critc în 14 zone aflate pe cursurile de apă Vâlsan, Râul Doamnei, Arefu, Dâmboviţa, Râul Târgului, Argeşel, Potop, Bughea, Valea Bădenilor, Pârâul Câinelui, Neajlov, Glavacioc, Cotmeana.

În cele 4 zile, cantitățile de apă au totalizat chiar și 173 de litri pe metrul pătrat (la Bălilești, pe râul Bratia). 155 de litri pe metrul pătrat au căzut în localiatea Lucieni, județul Dâmbovița). La Ciumești (pe Râul Doamnei) a fost măsurată cantitatea de 130 l/mp. La Căpățâneni (pe râul Argeș) și Arefu (pe râul Arefu) au căzut aproape 113 l/mp, iar la Piscani (pe Râul Târgului) și Mioveni (pe Argeșel) s-au înregistrat 116 l/mp. La Mălureni (râul Vâlsan) au căzut 92 l/mp, la barajele Mărăcineni – 86 l/mp, Bascov – 81 l/mp, Budeasa – 72 l/mp, iar la stațiile meteo Pitești – 83,6 l/mp, Târgoviște – 65 l/mp, Alexandria – 48 l/mp. Cele mai mari cantități de apă au căzut în zona nordică a bazinului hidrografic Argeș-Vedea.

Ca urmare, la 49 din cele 60 de stații hidrometrice de monitorizare a rețelei hidrografice, s-a constat creșterea debitelor și a nivelurilor apei.

Aceste cantități au o contribuție importantă la refacerea rezervelor de apă din lacurile de acumulare necesare alimentării populației, irigațiilor, producerii de energie electrică, precum și la refacerea nivelului pânzei freatice (apelor subterane), foarte afectată de seceta prelungită.

Personalul de specialitate al Administrație Bazinale de Apă Argeș-Vedea a monitorizat permanent evoluția fenomenelor pe cursurile de apă. În această noapte spațiul hidrografic Argeș-Vedea iese de sub averizarea hidrologică Cod Galben.

Avertizare hidrologică pentru fenomene imediate – Cod Portocaliu

​Ca urmare a precipitațiilor înregistrate, prognozate și propagării, în intervalul 22.08.2022, ora 13:10 – 22.08.2022, ora 24:00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinele hidrografice:

–        Vâlsan – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,

–        Doamnei – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior,

–      Dâmbovița – afluenți aferenți sectorului aval S.H. Malu cu Flori – amonte acumulare Văcărești, județele Argeș și Dâmbovița.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai ridicată pe unele râuri mici din bazinele hidrografice:

–        Bratia (afluent al râului Râul Târgului),

–        Dâmbovița (afluenții aferenți sectorului S.H. Râncaciov).

În intervalul 22.08.2022 ora 12:00 – 24.08.2022 ora 16:00 se află sub averizare hidrologică Cod Galben râurile:

–        Călmăţui (judeţele: Olt şi Teleorman),

–        Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman),

–        Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov),

–        Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte.

Recomandăm atenție sporită și evitarea circulației sau a activităților în zona cursurilor de apă aflate sub avertizarea hidrologică. Unităților administrativ teritoriale le recomandăm să verifice rigolele și canalele de scurgere a apei pentru a nu exista blocaje sau vegetație, care ar putea impiedica scurgerea apei. Aceeași recomandare o facem deținătorilor de poduri și podețe.

Personalul Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea urmărește evoluţia situaţiei hidrometeorologice și acționează în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase.

Situația hidrologică în bazinul hidrografic Argeș-Vedea

În perioadele secetoase, precum cea prezentă, gestionarea eficientă a resurselor de apă este esențială pentru asigurarea volumelor necesare tuturor folosințelor: alimentare cu apă a populației, industrie, producția de energie electrică, irigații și piscicultură.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea monitorizează și gestionează volumele de apă din lacurile de acumulare astfel încât este asigurat necesarul de apă brut pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață. Măsuri de întrerupere a furnizării apei, pe perioade scurte din zi sau pe timpul nopții, au fost luate de către operatorii de apă, în unele localități din județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, pentru care alimentarea se face din resurse suterane. Aceste măsuri sunt necesare pentru refacerea rezervelor ca urmare a secetei și a consumului excesiv sau pentru asigurarea eficacității procesului de tratare astfel încât să nu fie compromisă calitatea apei.

La nivelul bazinul hidrografic Argeș-Vedea, în principalele zece lacuri de acumulare administrate de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea  și S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A. este stocat un volum de apă de 577,45 milioane metri cubi, ceea ce reprezintă 78,4% din capacitatea normală de retenție.

Pe majoritatea cursurilor de apă monitorizate la stațiile hidrometrice, debitele au un regim de scădere sau staționare. La stația hidrometrică Vârtopele (județul Teleorman) pe Pârâul Câinelui s-a constatat apariția fenomenului de secare a cursului de apă.

​Conform prognozei realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în lunile august, septembrie și octombrie regimul hidrologic în bazinul hidrografic Argeș-Vedea se va situa, în general, la valori cuprinse între 30–50% din mediile multianuale lunare.

Să folosim rațional rezervele de apă pentru toate folosințele!

Administrația Bazinală de Apă Argeș- Vedea avertizează că la această oră este nevoie să folosim rațional rezervele de apă pentru toate folosințele.

Administrația Bazinală de Apă Argeș- Vedea monitorizează continuu volumele din principalele lacuri de acumulare și asigură gestionarea eficientă a rezervelor de apă.

Rezerva de apă în principalele 10 lacuri de acumulare administrate de ABAAV  și S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A. este astăzi de 609,76 mil. mc de apă, reprezentând un procent de 82,8 % grad de umplere. Aceasta poate asigura necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii din sursa de apă de suprafață în regim centralizat.

Pe baza prognozelor meteorologice și hidrologice lunare, estimăm că la sfârșitul lunii iulie, în cele 10 lacuri de acumulare principale cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrie și producția de energie electrică, coeficientul de umplere va scădea de la 82,8% cât este astăzi, la 75 – 80%.

În acest moment, în bazinul hidrografic Argeș- Vedea nu sunt semnalate probleme deosebite privind alimentarea cu apă a populației, industriei sau a sistemelor de irigații din sistem centralizat.

Excepție face județului Ilfov, unde operatorul Apă Canal Ilfov menționează că, din cauza consumului excesiv de apă sunt nevoiți să limiteze (cu 2-3 ore) alimentarea cu apă potabilă în UAT Periș, Domnești, Ciolpani, Cernica, Bragadiru, în anumite intervale orare, pentru remedierea unor avarii la rețeaua publică de alimentare și refacerea rezervelor de apă din rezervoarele tampon proprii (care nu au fost dimensionate probabil și pentru udarea/ irigarea terenurilor agricole).

Centrul Operativ pentru Situații de Urgență al Administrației Bazinale de Apă Argeș- Vedea analizează zilnic volumele de apă existente în lacurile de acumulare cu folosință complexă din Bazinul Hidrografic Argeș- Vedea, debitele înregistrate și prognozate pe cursurile de râu în secțiunile principale de monitorizare și estimează că

în perioada următoare  nu se va ajunge la aplicarea “Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare”. Reamintim faptul că, bazinul hidrografic Argeș- Vedea este unul dintre cele mai echipate bazine hidrografice cu lucrări hidrotehnice complexe de apărare împotriva inundațiilor și de tranzitare a debitelor pe periodele de ape mici (lacuri de acumulare cu folosințe complexe, baraje de priză, derivații de ape mici, etc).

Este extrem de important ca populația să înțeleagă faptul că sistemele de alimentare cu apă potabilă au fost dimensionate fără folosință de irigații și nu recomandăm în această perioadă udatul grădinilor și umplerea unor bazine/piscine.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș- Vedea vor continua activitatea de monitorizare săptămânală pentru toate sistemele centralizate și descentralizate de alimentare cu apă autorizate din punct de vedere al gospodăririi apelor și vor face informări publice periodice.

Pericol de înec în lacurile de acumulare

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea reamintește populației că scăldatul în lacurile de acumulare  este interzis.

      Recomandăm populației populației să aleagă pentru îmbăiere și recreere ștrandurile și zonele special amenajate. Lacurile de acumulare sau râurile (aval de baraje), reprezintă un pericol atât din cauza cauza curenților care se formeză în timpul deversărilor şi al funcţionării hidrocentralelor cât și a colmatării şi a vegetaţiei din apă. Curenții care se formează în apropierea barajelor în timpul deversării sau funcționării hidrocentralelor sunt foarte puternici și pun în pericol viața celor care se aventurează în aceste lacuri.

      Persoanele care se află la plajă, la scăldat sau practică pescuitul în zonele neamenajate, în special în aval de lacurile de acumulare, se expun pericolului de înec în cazul apariției unor viituri, personalul tehnic al barajelor din administrarea ABA Argeș -Vedea neputând vizualiza și alarma întreaga zonă din aval. Evacuarea controlată a unor debite mari de apă din lacurile de acumulare se poate realiza oricând, ca urmare a înregistrării unor precipitații în zone amonte de cele în care se efectuează deversări.

      Atenționarea “Scăldatul și pescuitul interzis” este inscripţionată și pe digurile lacurilor de acumulare, prin urmare cei care o ignoră, aleg conștinent riscul. Aceeași recomandare este adresată și persoanelor care practică pescuitul (amatori sau profesioniști), de folosire a zonelor special amenajate pentru acest sport. Aceluiași risc se expun și cei care se încumentă să practice sporturi nautice cu ambarcațiuni, deși acest lucru este interzis pe lacurile de acumulare.  ​

Avertizare hidrologică COD GALBEN 28-30 mai 2022

Intervalul 28 mai 2022 ora 14:00 – 30 mai 2022 ora 24:00.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Fenomenele se pot produce pe râurile din bazinele hidrografice:
Argeş – bazin superior (judeţul Argeş),
Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa).

Administrația Națională Apele Române a dispus intensificarea monitorizării cursurilor de apă, activarea formațiilor de intervenție și pregatirea materialelor și echipamentelor din stocurile de apărare. Au fost verificate rezervele de volum de atenuare și au fost dispuse măsuri de pregolire în acumularile din bazinul hidrografic Argeș.

Personalul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea monitorizează evoluția fenomenelor pe cursurile de râu şi în lacurile de acumulare.
Se recomandă autorităților locale și populației să respecte indicațiile IJSU și să evite activitățile în zona cursurilor de apă aflate în zonele avertizarii hidrologice.